Nominalizarea PSD pentru funcţia de comisar european în persoana preşedintelui Organizaţiei Judeţene a PSD Galaţi, Dan Nica, atrage după sine şi o serie de repoziţionări în plan local în privinţa
Nominalizarea PSD pentru funcţia de comisar european în persoana preşedintelui Organizaţiei Judeţene a PSD Galaţi, Dan Nica, atrage după sine şi o serie de repoziţionări în plan local în privinţa
Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Galaţi, europarlamentarul Dan Nica, este propunerea social-democratilor pentru postul de comisar european pentru portofoliul Transporturilor. Dupa ce a pierdut prima nominalizare în favoarea Rovanei Plumb,
Senatorul Marin Nicolae, membru al Pro România, afirmă că acum este momentul cel mai bun pentru o reformă administrativă puternică şi care să readucă în prim plan cetăţeanul şi interesele
Românii au nevoie de un altfel de preşedinte care să iubească România şi pe români, a declarat astăzi, joi, 19 septembrie 2019, preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Viorica Dăncilă, care
Theodor Paleologu, candidat al Partidului Mișcarea Populară (PMP) la președinția României, a fost prezent astăzi, duminică, 15 septembrie 2019, la Galaţi, unde s-a întâlnit cu susținătorii săi la Teatrul Dramatic
Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Rareş Bogdan, se întâlneşte astăzi, vineri, 13 septembrie 2019, cu oamenii din mai multe localităţii gălăţene. Este prima sa vizită în calitate de europarlamentar într-o
Începerea noului an şcolar trebuie să fie întotdeauna un prilej de optimism. Copiii de astăzi sunt viitorul României şi numai prin educaţie această ţară va putea progresa. De aceea, vreau
Preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima, a declarat, vineri, 30 august 2019, în cadrul unei conferinţe de presă, că este dispus să asigure majoritatea în consiliul local şi cel judeţean, dar
Resetare. Cuvântul pe care îl auzim adesea în dezbaterea publică a ultimilor ani. În esenţă, el simbolizează nevoia unei schimbări sistemice şi necesitatea unei alte paradigme în gestionarea funcţionării statului
Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS) – Filiala Galaţi, a anunţat, miercuri, 28 august 2019, cine va coordona activităţile Filialei Judeţene PLUS Galaţi. Potrivit sursei citate, în cadrul Convenţiei Judeţene





