Fostul ministru de Externe, Teodor Meleşcanu, s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) – PPUSL, partidul fondat de Dan Voiculescu. Acesta a demisionat din Forţa Naţională, partid în care intrase
Fostul ministru de Externe, Teodor Meleşcanu, s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) – PPUSL, partidul fondat de Dan Voiculescu. Acesta a demisionat din Forţa Naţională, partid în care intrase
Membrii Delegaţiei Permanente a ALDE Galaţi s-au reunit, joi, 04 iunie 2020, pentru a analiza activitatea şi rezultatele filialei gălăţene a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor precum şi pentru a decide
Prim-ministrul României, Ludovic Orban, vine la Galaţi, dar şi la Brăila, pentru a monitoriza stadiul unor lucrări la obiective majore de investiţii, dar şi pentru a se întâlni cu reprezentanţii
Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegaţiei europarlamentare a PSD, a cerut, în dezbaterea Grupului S&D din Parlamentul European cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, asigurări că ”România nu va
În perioada pandemiei, lumea s-a mutat în mediul online, iar în România reţeaua de socializare Facebook este în topul preferinţelor. Însă banii sunt prioritari pentru gigantul reţelelor de socializare, astfel
Accesul la internet al copiilor din mediul rural este o problemă stringentă care este abordată de toate partidele politice. PLUS Galaţi vine cu următoarele propuneri având în vedere că „există
Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica, solicită organizarea unei dezbateri în plenul Parlamentului European, concretizată prin adoptarea unei rezoluţii comune privind obligativitatea respectării standardelor europene în vigoare pentru lucrătorii sezonieri români
Orele de aşteptare afară, în faţa unui magazin sau a unei instituţii, în cozi lungi şi nesfârşite, din perioada comunistă au fost readuse de Guvernul Orban în societatea românească. Din
În ultimile luni în care pandemia a înfrânat elanul electoral al politicienilor, mai toate partidele au profitat de distanţarea impusă pentru a-şi pregăti candidaţii, pentru a pregăti strategiile de campanie
Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, a declarat că: ”Guvernul trebuie să trimită de urgenţă Comisiei planul naţional de relansare economică, pentru ca România să poată beneficia





