Europenii au îndurat anul trecut cea mai călduroasă vară din istoria înregistrărilor, după ce o serie de incendii de vegetaţie, inundaţii şi valurile intense de căldură s-au abătut asupra continentului,
Europenii au îndurat anul trecut cea mai călduroasă vară din istoria înregistrărilor, după ce o serie de incendii de vegetaţie, inundaţii şi valurile intense de căldură s-au abătut asupra continentului,
Reţeaua socială Truth, impulsionată de fostul preşedinte al SUA Donald Trump (2017-2021), a fost aplicaţia gratuită cea mai descărcată marţi pe telefoanele iPhone în Statele Unite, după ce Twitter a
Obiecte emblematice care i-au aparţinut creatorului de modă german Karl Lagerfeld vor fi expuse la Köln la sfârşitul acestei săptămâni înainte de a fi scoase la vânzare, a confirmat marţi
Filmele și serialele care abordează subiecte considerate în trecut tabu, legate de sexualitate și erotism, sunt astăzi printre preferatele publicului, inclusiv în România. Ne referim la producții moderne, de calitate,
Meta, fostul Facebook, îşi deschide primul magazin în efortul de a începe să conecteze oamenii din lumea reală cu metaversul, a anunţat compania luni. Magazinul Meta, care va fi deschis
Ouăle încondeiate sunt nelipsite de pe masa de Paşte. După perioada de restricţie din timpul Postului, aceste produse aduc un aport de aminoacizi esenţiali şi pot fi consumate la micul
Cultura rusă se reorientează spre America Latină, Orientul Mijlociu şi India după închiderea pieţelor occidentale, ca urmare a sancţiunilor impuse Moscovei după campania militară a Rusiei în Ucraina, informează surse
Compania americană de dans Ballet Hispánico o va recompensa pe cântăreaţa şi actriţa de origine mexicană Thalia cu premiul Nuestra Inspiración, care îi va fi înmânat cu prilejul unei gale
Creatorul unuia dintre cele mai populare jocuri din ultimii ani – Fortnite, Epic Games, a atras fonduri de 2 miliarde de dolari de la Sony şi familia Lego, într-un acord
ROBBIE AMELL este cap de afiş în distribuţia serialului de succes al Amazon „Upload”. Cu influenţe SF, romantice şi de satiră, seria creată de Greg Daniels („The Office”/ „Parks and




