Oamenii de ştiinţă britanici au testat cu succes un nou tip de motor, ce va fi amplasat pe un model revoluţionar de avion, denumit Skylon, care este capabil să ajungă
Oamenii de ştiinţă britanici au testat cu succes un nou tip de motor, ce va fi amplasat pe un model revoluţionar de avion, denumit Skylon, care este capabil să ajungă
Circa 15 % dintre locuitorii planetei cred că sfârşitul lumii va surveni în timpul vieţii lor, iar 10% cred în interpretarea calendarului mayaş potrivit căreia acest lucru s-ar putea întâmpla
O nouă analiză genetică arată că urşii polari sunt mai bătrâni decât se credea, potrivit site-ului MaxiSciences. Noile analize ale materialului genetic al impunătoarelor carnivore au relevat faptul că specia
Schimbarea polilor magnetici ai Soarelui ar putea provoca o răcire temporară a Planetei, susţine un grup de experţi japonezi de la Observatorul Naţional Astronomic din Japonia şi Fundaţia de cercetare
Suprafaţa Oceanului Arctic s-ar putea afla la originea emisiilor de metan, un important gaz cu efect de seră, potrivit unui studiu realizat de experţii în climă, publicat duminică în Nature
Doi miliardari de la Google, celebrul regizor James Cameron, un fost astronaut şi fostul şef al departamentului software de la Microsoft îşi vor uni forţele pentru a lansa o nouă
Americanii uimesc acum lumea cu o idee pe care savantul român Henri Coandă o propunea încă din anii ’60 ai secolului trecut: transportul în tunel vidat. O compania americană propune
Un milionar american a decis să-şi investească banii în construirea de blocuri care să reziste Apocalipsei. El mizează pe teama oamenilor de sfârşit şi pe faptul că se adresează celor
De la spectaculoase monumente de gheaţă spiralate la citadele blindate, aceste clădiri reprezintă viziunile ştiinţifico-fantastice ale celor mai buni arhitecţi din lume. Proiectele îndrăzneţe sunt câştigătoare ale unui concurs de
Pentru români, pregătirea Paştelui înseamnă mai întâi curăţenia şi bucatele care se fac în casă. De “curăţenia de Paşte” orice gospodină trebuie să se achite în timp util şi să




