La o mare adâncime sub Polul Sud se găseşte cel mai mare telescop din lume, instrument pe care oamenii de ştiinţă intenţionează să-l folosească pentru a desluşi misterele particulelor neutrino,
La o mare adâncime sub Polul Sud se găseşte cel mai mare telescop din lume, instrument pe care oamenii de ştiinţă intenţionează să-l folosească pentru a desluşi misterele particulelor neutrino,
Astronomii au descoperit cu ajutorul telescopului spaţial Hubble un al cincilea satelit pe orbita planetei pitice Pluto, au anunţat miercuri cercetătorii de la NASA. Acest satelit, vizibil în imaginile furnizate
Oricât de ciudată ar părea o asemenea abordare din partea unor oameni de ştiinţă, o echipă de cercetători americani a calculat temperaturile din paradis şi din infern. Pentru estimarea „vremii”
Pe baza estimărilor specialiştilor din cadrul NASA, forajele efectuate de noul vehicul marţian Curiosity ar putea duce la descoperirea, în premieră, a unor forme de viaţă marţiene. Estimările au la
Această întrebare legitimă a fost ridicată nu doar de români, ci şi de milioane de alţi oameni din întreaga lume, care au observat în ultimii ani, că roşiile nu mai
Nu doar maimuţele antropoide, primate ca şi omul, au un creier complex, capabil de comportament inteligent. Delfinii, câinii şi elefanţii ne pot învăţa câte ceva despre nişte creiere fundamental diferite
Oficialii CERN au anunţat cea mai importantă reuşită a acestui secol, una care va conduce cu siguranţă la obţinerea unui premiu Nobel: descoperirea bosonului Higgs, aşa numita „particulă a lui
Puţine poveşti au darul să ne captiveze aşa cum o fac enigmele nedezlegate ale istoriei. Ghicitorile şi operele de artă încifrate ne intrigă peste măsură: ce ascunde mesajul lor codat?
Un nou studiu realizat de o echipă internaţională de cercetători a ajuns la o concluzie îngrijorătoare: creşterea nivelului oceanului planetar nu va putea fi oprită în următoarele secole, nici măcar
Un sondaj realizat în Marea Britanie de un post de televiziune dedicat ştiinţei a identificat cele mai mari 10 mistere ştiinţifice pentru care oamenii îşi doresc explicaţii. Peste 2.000 de




