O planetă “rătăcitoare”, care nu se află pe orbita niciunei stele şi pluteşte liberă prin spaţiul interstelar, a fost descoperită de astronomii europeni şi canadieni, care au reuşit să îi
O planetă “rătăcitoare”, care nu se află pe orbita niciunei stele şi pluteşte liberă prin spaţiul interstelar, a fost descoperită de astronomii europeni şi canadieni, care au reuşit să îi
The Futurist, revista oficială a organizaţiei World Future Society, a publicat un top 10 al predicţiilor atât pentru anul următor, cât şi pentru următorul deceniu. Din 1985, în fiecare an,
Anunţul descoperirii exoplanetei Alpha Centauri Bb demonstrează cât de mult au evoluat tehnicile de căutare a planetelor, în ultimele decenii. În total, până acum, au fost identificate 825 de exoplanete.
A fost ales cel mai bun personaj din filme SF, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de site-ul Stratego Sci-Fi. Personajul Superman interpretat de Christopher Reeve în filmul din 1978 i-a
Coreea de Sud a dezvăluit cel mai îndrăzneţ proiect turistic din istoria omenirii: 8City, un oraş turistic de 3 ori mai mare decât Macau ce va încerca să atragă turiştii
Schimbarea climei, care a cauzat o lungă secetă cu efecte catastrofale, a fost fatală civilizaţiei maya, afirmă autorii unui studiu publicat joi în Statele Unite, care confirmă astfel o ipoteză
Disneyland Paris, numărul unu european în domeniul parcurilor de distracţii, a înregistrat la 20 de ani de la inaugurare un nou record de vizitatori – 16 milioane în 2012, relatează
Majoritatea stelelor care vor exista vreodată s-au format deja, au concluzionat cercetătorii în urma celui mai cuprinzător studiu efectuat asupra cerului înstelat.O echipă internaţională de astronomi a folosit trei telescoape
1. Banii de hârtie Bancnotele au fost utilizate în China, începând din secolul VII. Într-o primă fază, în dinastia Song, bancnotele erau utilizate doar de către oamenii cei mai înstăriţi,
Tavanul capelei, pictat de Michelangelo, magnifică operă de artă care tocmai a împlinit 500 de ani, a fost restaurat cu migală, în anii 1990, în cadrul unui proiect care a




