Deplasarea forţată devine tot mai complexă, iar ţările în curs de dezvoltare se străduiesc să găzduiască majoritatea refugiaţilor din lume, semnalează Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNCHR), joi,
Deplasarea forţată devine tot mai complexă, iar ţările în curs de dezvoltare se străduiesc să găzduiască majoritatea refugiaţilor din lume, semnalează Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNCHR), joi,
Anchetatorii norvegieni sunt dezorientaţi de personalitatea „malefică” a lui Anders Behring Breivik, care a recunoscut că este autorul măcelului de vineri dar trăieşte în lumea lui, potrivit unui interviu pentru
Guvernul norvegian şi-a exprimat susţinerea pentru serviciile sale de securitate, criticate din cauza reacţiei lente la atacurile comise, vineri de Anders Behring Breivik, în condiţiile în care autorităţile norvegiene se
Difuzarea surpinzătoare, luni, a două interviuri acordate mass-mediei americane de Nafissatou Diallo ar putea fi cu „două tăişuri” pentru acuzatoarea lui Dominique Strauss-Kahn, cu o săptămână înainte de viitoarea audiere
Cazul doctoriţei care a studiat în România şi s-a dovedit a fi incompetentă pentru postul de medic rezident pe care-l ocupa la un spital din Irlanda scoate în evidenţă presiunea
Românca Isabella Onou, în prezent singura gheişă de origine străină acreditată oficial de către o asociaţie a gheişelor din Japonia, şi-a făcut debutul în această ţară sub numele japonez “Fukutaro”,
Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s (S&P) a avertizat că probabilitatea ca Statele Unite să piardă ratingul “AAA”, maxim posibil, în următoarele trei luni este de 50% , întrucât
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat sâmbătă, la Tuşnad, că nu se poate accepta ca mijlocul de trai al oamenilor să se bazeze în continuare pe economia neagră sau economia
Schimbările climatice reprezintă o ameninţare majoră pentru pace şi securitate, a avertizat un oficial de rang înalt din cadrul ONU, în contextul unei dezbateri pe această temă în Consiliul de
Magnatul media Rupert Murdoch s-a prezentat marţi, când umil, când combativ, dar tot timpul determinat să se exonereze, în scandalul interceptărilor telefonice care îi zguduie imperiul, în timpul unei audieri-fluviu




