Uniunea Europeană şi Consiliul Europei consideră „inumană” pedeapsa cu moartea şi pledează pentru abolirea acesteia, cu prilejul marcării, luni, a Zilei mondiale împotriva pedepsei cu moartea, potrivit Efe şi El
Uniunea Europeană şi Consiliul Europei consideră „inumană” pedeapsa cu moartea şi pledează pentru abolirea acesteia, cu prilejul marcării, luni, a Zilei mondiale împotriva pedepsei cu moartea, potrivit Efe şi El
Cofondatorul Apple şi fost director general al companiei, Steve Jobs, a murit miercuri la vârsta de 56 de ani, fiind bolnav de cancer pancreatic. Prietenii şi fanii Apple şi-au exprimat
Cunoscutul monument Taj Mahal s-ar putea prăbuşi în decurs de cinci ani dacă nu se adoptă măsuri urgente pentru consolidarea fundaţiilor, au afirmat specialişti în domeniu, potrivit ediţiei de miercuri
Marea Britanie, una dintre cele mai dezvoltate ţări în Europa, este considerată cel mai rău loc de trăi în UE din cauza costurilor ridicate la locuinţe, a numărului redus de
Grecia a promis negociatorilor UE, FMI şi BCE că va reduce cu 20% salariile din sectorul public şi va diminua cu o cincime numărul de angajaţi ai statului până în
Datoria publică pe cap de locuitor reprezintă un indicator care poate fi interpretat în două modalităţi – arată cât de îndatorat este fiecare cetăţean al unui stat, dar semnalează şi
Chiar dacă în lume se vorbeşte de mai bine de trei ani de criza financiară, care în această perioadă îşi arată o nouă faţă, există şi pământeni fericiţi, cărora veniturile
Grecia va rămâne în zona euro, în pofida crizei datoriei care s-a agravat, dar Atena trebuie să îşi respecte angajamentele cu privire la reducerea deficitului bugetar, a declarat miercuri preşedintele
Mai mulţi oficiali chinezi au transmis, în timpul unor întâlniri la sediul FMI, mesajul că statul asiatic nu poate salva Europa, după ce China a fost văzută ca un posibil
Şeful spiritual al tibetanilor, Dalai Lama, a afirmat zilele trecute că va hotărî, „la 90 de ani” de la reîncarnare, cine-i va fi succesorul, adăugând cu fermitate că el va




