Consiliul Uniunii Europene a aprobat, la solicitarea României, creşterea de la 35.000 euro la 50.000 euro a pragului cifrei de afaceri sau al veniturilor peste care firmele locale sunt obligate
Consiliul Uniunii Europene a aprobat, la solicitarea României, creşterea de la 35.000 euro la 50.000 euro a pragului cifrei de afaceri sau al veniturilor peste care firmele locale sunt obligate
Vânzările din marile centre comerciale îşi revin uşor. Astfel, în februarie, pentru a cincea lună consecutiv, consumul a crescut, semn că oamenii au prins iar curaj să intre în magazine
Conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR), în 2011 au fost înregistrate 350 de milioane de tranzacţii cu carduri, în valoare de peste 27 miliarde de euro. Totodată, românii deţin
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.472 lei, în luna februarie 2012, în creştere cu 5 lei (0,3%) comparativ cu luna ianuarie, cele mai mari valori înregistrându-se în
În România, oamenii apreciază în primul rând veniturile fixe şi posibilităţile de câştig pe termen scurt, iar peste 95% dintre angajaţi primesc bonusuri de performanţă anuale, în timp de aproximativ
Comisia Europeană a informat Guvernul că se vor relua rambursările de bani europeni în Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), însă cu aplicarea unor corecţii financiare preventive de
Industria alimentară din România înregistrează o cifră de afaceri de aproape zece miliarde de euro anual, are o contribuţie de 8% în Produsul Intern Brut (PIB) şi asigură locuri de
Raportul dintre pensia medie şi salariul mediu net (rata de înlocuire, n.r.) este în România de 31%, pe fondul unei lipse de cultură a economisirii a românilor, a declarat, miercuri,
Majorarea impozitelor şi taxelor locale cu 16%, prevăzută într-un proiect de act normativ al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), reprezintă o actualizare cu inflaţia, conform Codului Fiscal, a declarat ministrul Finanţelor
Companiile aeriene care operează din România au scumpit biletele de avion sau iau în calcul această variantă pentru a avea fondurile necesare achiziţiei de certificate de emisie impuse din acest




