Liderul miniştrilor de finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker, a apreciat marţi că Băncii Centrale Europene trebuie să îi fie acordat „timpul necesar” pentru a implementa proiectul de supervizare bancară
Liderul miniştrilor de finanţe din zona euro, Jean-Claude Juncker, a apreciat marţi că Băncii Centrale Europene trebuie să îi fie acordat „timpul necesar” pentru a implementa proiectul de supervizare bancară
Guvernul grec vrea să vândă mai multe clădiri şi reşedinţe diplomatice din Europa, precum Londra, Bruxelles şi Belgrad, în cadrul programului de privatizări prin care încearcă să convingă creditorii externi
Până la sfârşitul anului, România ar putea avea 100.000 de insolvenţe înregistrate în ultimii 5 ani. Iar efectele insolvenţei lor se propagă în economie. Un raport al Băncii Naţionale arată
Înmatriculările de vehicule noi au ajuns, în august, la peste 7.560 de unităţi, în scădere cu aproape 32% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în cazul autorismelor semnalându-se o
Aproximativ un sfert (20% – 30%) dintre angajaţii la negru deţine diplome universitare în ţări precum România, Belgia, Cipru, Franţa, Grecia, Israel, Rusia, Ucraina şi Regatul Unit, potrivit raportului „In
Autorităţile ar trebui să concentreze banii pe care vor să îi dea celor afectaţi de secetă către proiecte, către o piaţă de desfacere pentru micii producători, a declarat Peter Hurley,
Şomajul în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani a crescut cu 50% pe ansamblul Uniunii Europene, a anunţat Comisia Europeană, cu ocazia publicării raportului asupra
Rată anuală a inflaţiei în august 2012 a urcat în Uniunea Europeană la 2,7% (de la 2,5% în iulie) şi în zona euro a urcat la 2,6%, de la 2,4%
PayOut Payroll & Outsourcing, companie specializată în oferirea de servicii de externalizare a calculului salarial şi administrării de personal, a efectuat împreună cu partenerul său, Zucchetti România, un studiu privind
După o vară torida în SUA, în care au fost înregistrate temperaturi record, incendiile din Rusia, inundaţiile din Marea Britanie, Japonia şi Thailanda, 8 din 10 companii importante cred că





