Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) face apel la preşedinte, la premier şi la ministrul Transporturilor să realizeze demersuri urgente pentru susţinerea transportului rutier de marfă şi pentru
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) face apel la preşedinte, la premier şi la ministrul Transporturilor să realizeze demersuri urgente pentru susţinerea transportului rutier de marfă şi pentru
Legumicultorii pot depune dosarele pentru Programul ”Tomata” până la data de 15 mai 2020, iar termenul de livrare a producţiei este de 15 iunie, suma totală alocată acestui program fiind
Un număr de 303.945 de contracte de muncă au fost încetate de la instituirea stării de urgenţă (16 martie) până luni, potrivit cifrelor Inspecţiei Muncii transmise luni de Ministerul Muncii
Unul din trei (32%) locuitori ai Uniunii Europene nu putea face faţă în 2019 unor cheltuielii financiare neaşteptate, precum costul unei intervenţii chirugicale, o înmormântare, înlocuirea unui automobil sau a
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi anunţă că, începând cu data de 01 mai 2020, angajatorii vor putea urca documentele necesare (cerere, declaratie si tabel) pentru suspendările
Cea mai mare migrare din off-line către online este la plata taxelor în această perioadă, iar numărul persoanelor care plătesc în numerar s-a redus la jumătate, arată un sondaj realizat
Ministerul Finanţelor Publice face încă un pas important spre informatizare prin Ordinul de plată multiplu electronic (OPME), care poate fi utilizat de către instituţiile publice înregistrate în Registrul entitaţilor publice
Peste 20.000 de clienţi ai Băncii Comerciale Române (BCR), care au 24.000 de credite, au aplicat, până în prezent, pentru amânarea ratelor, au anunţat reprezentanţii băncii, într-o conferinţă de presă
Remitenţele trimise către Europa şi Asia Centrală (ECA) au crescut cu aproximativ 6% anul trecut, la 65 miliarde de dolari, cele mai mari transferuri de bani în regiune fiind către
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a lansat miercuri aplicaţia dedicată operatorilor economici din turism, în vederea inventarierii sumelor achitate în avans, aferente pachetelor de servicii de călătorie şi





