Ministerul Economiei propune modificarea legislaţiei care limitează activitatea de agrement nautic între anumite ore ale zilei, astfel încât acest interval să poată creşte, în funcţie de specificul fiecărei zone, potrivit
Ministerul Economiei propune modificarea legislaţiei care limitează activitatea de agrement nautic între anumite ore ale zilei, astfel încât acest interval să poată creşte, în funcţie de specificul fiecărei zone, potrivit
Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD) a crescut în mai 2020 cu 1,99%, ajungând la aproximativ 1,74 milioane, comparativ cu 1,70 milioane de poliţe PAD active la
Prima sesiune de depunere a Cererilor de finanţare din 2020 pentru submăsura referitoare la înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol, din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020
Persoanele fizice pot investi, începând cu data de 01 iulie 2020, în 4 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu scadenţe la 1, 2, 3 şi
Cu o istorie zbuciumată, cu denumiri diferite şi fuziune, Banca Română de Credite şi Investiţii (BRCI) îşi reia activitatea după ce a fost cumpărată de Sanjeev Gupta, magnatul care deţine
Piaţa gazelor din România este complet liberalizată, începând de miercuri, 1 iulie, ceea ce ar trebui să ducă la creşterea concurenţei şi la scăderea preţurilor, însă consumatorii casnici nu simt
Compania OMV Petrom a înregistrat în luna aprilie vânzări de benzină şi motorină cu 45% mai mici decât în luna similară a anului 2019, scăderea drastică a cererii fiind produsă
Deputaţii europeni au decis, vineri, 19 iunie, creşterea sprijinului pe care ţările Uniunii Europene îl vor putea plăti în curând fermierilor şi IMM-urilor agroalimentare din cadrul Fondului de Dezvoltare Rurală
Majoritatea consumatorilor casnici de gaze, adică 45% dintre cei care au participat la un sondaj pe această temă, se aşteaptă la scumpiri după 1 iulie, când piaţa va fi complet
Potenţialul de dezvoltare a proiectelor cu roboţi industriali este foarte mare în România, unde există, în prezent, 15 roboţi industriali la 10.000 de lucrători, sub nivelul înregistrat în Polonia sau





