Reprezentanţii Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală STRATEGAL s-au întâlnit, miercuri, 31 mai 2023, cu elevii Şcolii Gimnaziale nr. 20 Galaţi pentru a derula “Campania de animare şi prevenire a discriminării”.
Reprezentanţii Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală STRATEGAL s-au întâlnit, miercuri, 31 mai 2023, cu elevii Şcolii Gimnaziale nr. 20 Galaţi pentru a derula “Campania de animare şi prevenire a discriminării”.
Primăria Municipiului Galaţi informează că, în perioada 1 iunie – 17 septembrie 2023, în zilele de sâmbătă şi duminică, dar şi în zilele de sărbători legale, strada Domnească, pe segmentul
Primăria municipiului Galaţi informează că în această perioadă continuă cositul ierbii în diferite zone ale oraşului.Astfel, echipele societăţii Gospodărire Urbană intervin conform următorului program: 30 mai – Micro 17 şi
Joi, 1 Iunie, de Ziua Internaţională a Copilului, peste 3.000 de copii şi tineri din corurile şi ansamblurile Programului Naţional Cantus Mundi din toată ţara participă la a doua ediţie
Duminică, 28 mai 2023, a treia şi ultima zi a festivalului “Live Traditional Cooking Show” – ediţia a II-a, a programat o serie de manifestări culinare şi artistice diverse, încercând
Seara de joi, 25 mai 2023, a adus pe scena Festivalului Internaţional de Animaţie „Gulliver” 2023, un spectacol „hors-concours” al Teatrului Act din Bucureşti! O sală plină ochi care a
Societatea APA CANAL S.A. Galaţi aduce la cunoştinţă că în data de 29.05.2023 se vor executa lucrările de cuplare a conductei noi de apă potabilă din str. Domnească, tronson str.
Participarea la derularea unui eveniment cu încărcătură religioasă, cum ar fi hramul unei unități de cult, mai întotdeauna are darul de a te întoarce la origini, de a te elibera
O sală vibrantă plină de copii a privit cu respiraţia tăiată spectacolul trupei ieşene „Luceafărul”, care s-a prezentat la Festivalul Internaţional de Animaţie „Gulliver” 2023, cu o adaptare după Oscar
15 elevi de liceu, din zona de Sud-Est a României, cu rezultate remarcabile la învăţătură, se vor reuni în perioada 22-28 iunie 2023, la Vila Maison25 din 2 Mai, la





