CCSG organizează înscrieri la diferite cursuri pentru copii şi tinerii talentaţi, care sunt aşteptaţi la cursuri de canto, pian, acordeon, muzică uşoară şi populară, dansuri moderne, tematice, populare. Înscrierile se
CCSG organizează înscrieri la diferite cursuri pentru copii şi tinerii talentaţi, care sunt aşteptaţi la cursuri de canto, pian, acordeon, muzică uşoară şi populară, dansuri moderne, tematice, populare. Înscrierile se
Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi, prin Departamentul cultural artistic, organizează o nouă colectă de carte, intitulată „O carte pentru tine”, ediţia a doua. Este un proiect de suflet care
Acest anunţ a fost făcut în cadrul conferinţei de presă susţinute vineri de către Cristian Borcea, şeful unităţii de implementare a proiectului ISPA. Potrivit declaraţiei acestuia, întârzierea s-ar datora atât
Sindicaliştii de la FSS Metarom Galaţi din Combinat au prezentat în cadrul şedinţei Consiliului de Coordonare a filialei locale a Cartel Alfa planul de acţiuni pe care îl vor pune
Peste 100.000 de salariaţi din învăţământ, reprezentând în special cadre didactice de predare, sunt hotărâte să acţioneze Ministerul Educaţiei în instanţă pentru reducerea indemnizaţiei de concediu cu 25%. Modelul cererii
Odată cu creşterea valorii penalităţilor asupra datornicilor la asigurările de sănătate, în foarte scurt timp aceştia vor aduna datorii extrem de mari şi pe care dacă nu le vor putea
Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului informează că 10 septembrie este termenul până la care se pot face înscrieri la proiectul „Let’s do it, Romania!”. Este vorba despre cel mai mare
Potrivit declaraţiei făcute de viceprimarul Galaţiului, social-democratul Nicuşor Ciumacenco, în toate maxi-taxiurile vor fi puse afişe prin care călătorii vor fi avertizaţi că sunt obligaţi să solicite bilet şoferilor şi
Casa Judeţeană de Asigurari de Sănătate Galaţi a primit ieri banii necesari achitării datoriilor spitalelor gălăţene, dar şi bani şi credite de angajament pentru farmacii. „Casa Judeteana de Asigurări de




