Începând cu 1 decembrie, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va putea fi vizitată o inedită expoziţie de maşini în miniatură, aparţinând colecţionarului Ştefan Burféte, un pasionat dedicat de
Începând cu 1 decembrie, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va putea fi vizitată o inedită expoziţie de maşini în miniatură, aparţinând colecţionarului Ştefan Burféte, un pasionat dedicat de
După cum am mai scris, Asociaţia „Zâmbet de copil” Galaţi a dat startul unui proiect care are drept scop promovarea egalităţii de şanse pentru accesul copiilor la educaţie şi cultură,
Reprezentanţi ai autorităţilor municipiilor Galaţi şi Brăila, jurnalişti, oameni de cultură din cadrul celor două comunităţi s-au reunit la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi pentru a încerca o primă
Conducerea Apă Canal informează că în urma prelungirii până la data de 31 august 2011 a termenului de executare a contractului ISPA, vor continua pentru anul viitor lucrările pe străzile
Consilierii locali au aprobat în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local numirea lui Ştefan Mărculescu în fotoliul de director adjunct al Poliţiei Comunitare Galaţi, instituţie condusă de Cristian Gâscă. Ştefan
Evenimentul care a avut loc la mijlocul lunii trecute la furnalul 5 de la Combinat, şi anume accidentul mortal de muncă suferit de unul din angajaţii ICMRSG, societate care efectuează
Tragerile loto de duminică, 28 noiembrie, în noul format marca Loteria Română – TVR1, le-au adus jucătorilor peste 17.130 de câştiguri, în valoare totală de peste 1,3 milioane lei, informează
În urma comasării activităţii Agenţiei Judeţene de Mediu cu cea a Agenţiei Regionale de Mediu, lucru care a condus şi la anumite disponibilizări de personal, a fost stabilită şi structura
Mihai Capră, secretarul de stat din cadrul MAI, cel care a coordonat în vară lucrările de prevenire a inundării oraşului, a subliniat necesitatea implicării autorităţilor locale în pregătirea privind capacitatea
Săptămâna trecută, Dorin Butunoiu, din cadrul CJ, a prezentat câteva detalii privind absorbţia de fonduri disponibile pentru regiunea de S-E a României, ce pot fi accesate cu sprijinul Agenţia de




