Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) Galaţi a demarat o serie de activităţi de educaţie ecologică pentru marcarea Zilei Mondiale a Zonelor Umede. „Pădurile, Apele şi Zonele Umede” reprezintă sloganul
Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) Galaţi a demarat o serie de activităţi de educaţie ecologică pentru marcarea Zilei Mondiale a Zonelor Umede. „Pădurile, Apele şi Zonele Umede” reprezintă sloganul
Aproximativ 150 de studenţi ai Universităţii „Danubius” din Galaţi au participat pe 17 ianuarie, în Aula Magna a Universităţii „Danubius”, la una dintre activităţile derulate în cadrul Proiectului „VEHMED –
Cum nu s-a stabilit deocamdată bugetul pentru programul HIV-SIDA 2011, evident că nici banii nu au fost alocaţi, aşa că fondurile repartizate deocamdată sunt pe bază de acte adiţionale la
Acest lucru se poate spune ţinând cont de faptul că în viitor contribuabilii nu va trebui să mai bată drumul pe la o serie de instituţii ale statului, respectiv Casa
La nivelul Serviciului Judeţean Anticorupţie Galaţi au fost înregistrate şi înaintate către unităţile de parchet competente 34 lucrări penale privind fapte de corupţie, din care 9 către DNA şi 25
Soarta celor 10 medici de familie care activează în cabinete le din cadrul Ambulatoriului Spitalului de Urgenţă pare a fi pecetluită. Cum Ambulatoriul se modernizează iar medicii au stat în
Loredana Jalbă, gălăţeanca de 30 de ani peste care a căzut tencuia blocului în care locuia şi care a stat în comă 13 zile, ia acum, cu greu, viaţa de
Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac, a primit zilele trecute vizita Excelenţei Sale Doamna Dagmar Repcekova – ambasadorul Republicii Slovace la Bucureşti. Vizita a fost una de lucru, ambasadorul Slovaciei
Andrei este elev al Şcolii 31. El suferă de hipoacuzie medie la ambele urechi. Pentru ca această boală să nu avanseze şi Andrei să poată auzi mai bine, el are
După ce a promis că va aduce fondurile necesare reabilitării câtorva dintre obiectivele oraşului rămase în paragină de ani de zile, printre care Sala Sporturilor, Mircea Toader pare să fie




