Realizând un pas major spre era medicinei personalizate, oamenii de ştiinţă au reuşit să secvenţeze ADN-ul a mai bine de 1.000 de oameni din 14 grupuri din Europa, Africa, Asia
Realizând un pas major spre era medicinei personalizate, oamenii de ştiinţă au reuşit să secvenţeze ADN-ul a mai bine de 1.000 de oameni din 14 grupuri din Europa, Africa, Asia
Giganticele statui „moai” de pe Insula Paştelui au „mers” – cel puţin aşa susţine o echipă de arheologi care au demonstrat cum au fost transportate misterioasele statui, folosind un model
Tiberiu Niţu a fost propus pentru funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), iar Ioan Irimie a fost nominalizat pentru funcţia de procuror-şef al
Oamenii de ştiinţă au descoperit că vizionarea filmelor horror poate avea un efect neaşteptat, şi anume poate duce la scăderea caloriilor. Conform specialiştilor de la Universitatea din Westminster, filmele de
Bărbaţii de vârstă mijlocie care au exces ponderal beneficiază de două ori de pe urma activităţii fizice regulate: circumferinţa taliei scade, în schimb agilitatea mentală creşte, a arătat un studiu
În 1960, Freeman Dyson, un geniu specializat în matematică şi fizică, a prezis că fiecare civilizaţie din Univers va ajunge la punctul în care va epuiza resursele de energie de
Franţa şi Germania vor face tot posibilul în următoarele patru săptămâni pentru a preveni ca Grecia să agite pieţele financiare, colaborând pentru a pune pe direcţia bună planul de salvare,
Cătălin Chelu şi alte 15 persoane sunt urmăriţi penal pentru delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani, omul de afaceri fiind acuzat că, împreună cu membri ai familiei sale, a
Cei care vor să se lase de fumat ar trebui să încerce să inhaleze mai puţin fum, spun experţii. Institutul Naţional pentru Sănătate din Marea Britanie, sfătuieşte populaţia care doreşte
În replică la înăsprirea sancţiunilor internaţionale, Iranul plănuieşte să işte o catastrofă ecologică în Strâmtoarea Hormuz – notează publicaţia germană “Der Spiegel”. Cu toate acestea, prima ţară afectată de o




