În ultimul timp, becurile economice fluorescente s-au bucurat de aprecierea oamenilor. Cu toate acestea, un nou studiu avertizează că aceste becuri emit un nivel alarmant de radiaţii ultraviolete, crescând şansele
În ultimul timp, becurile economice fluorescente s-au bucurat de aprecierea oamenilor. Cu toate acestea, un nou studiu avertizează că aceste becuri emit un nivel alarmant de radiaţii ultraviolete, crescând şansele
Lumea pare tot mai vulnerabilă din cauza unor riscuri legate de criza financiară şi catastrofe naturale, avertizează marţi Forumul Economic Mondial (WEF) în raportul pentru 2013 privind riscurile la nivel
Tinerii (18-24 de ani) au fost principalele victime ale crizei economice din UE în perioada 2008 – 2011, constată raportul Comisiei Europene cu privire la ocuparea forţei de muncă şi
Meseria de militar este cea mai stresantă într-un top al celor mai solicitante 10 locuri de muncă, între care mai figurează pompierii, jurnaliştii şi şoferii de taxi, realizat de portalul
Tot mai mulţi greci merg în pelerinaj la mormântul unui călugăr foarte respectat, care ar fi prezis în urmă cu aproape trei decenii că Grecia va trece în viitor printr-o
Sistemul nostru solar se găseşte la marginea Căii Lactee. Zona s-a dovedit a fi grozavă pentru dezvoltarea vieţii, însă nu ne permite să avem parte de o „privelişte” foarte clară
Cel mai precis şi mai bogat calendar elaborat vreodată în lume reprezintă doar unul dintre aspectele definitorii pentru moştenirea lăsată de civilizaţia maya, care şi-a pus însă amprenta şi pe
Ameninţarea pentru stabilitatea politică din România va veni mai degrabă dintr-un conflict în interiorul USL, între PSD şi PNL, în următorii patru ani şi nu din relaţia alianţei de guvernare
Un nou studiu realizat de oamenii de ştiinţă din Carolina de Nord susţine că cele mai bune exerciţii pentru slăbit sunt cele de aerobic. Studiul a comparat direct schimbările în
Una din cele mai frecvente întrebări care se face auzită în ultima vreme este: încotro se îndreaptă omenirea? Deşi răspunsurile oscilează între optimismul de circumstanţă şi pesimismul incorigibil, cert este




