Analiza BBC porneşte de la celebrul caz, de astă-primăvară, al Ameliei Antoniu, prim-solista teatrului de Operetă, care a fost la un pas de moarte după ce s-a infectat, în spital,
Analiza BBC porneşte de la celebrul caz, de astă-primăvară, al Ameliei Antoniu, prim-solista teatrului de Operetă, care a fost la un pas de moarte după ce s-a infectat, în spital,
Potrivit unor surse de la Moscova ale STRATFOR, Republica Moldova ar putea fi următoarea republică fostă sovietică unde Rusia va viza elementele proeuropene de pe scena politică. Această situaţie este
La 30 de kilometri de oraşul italian Torino se află oraşul subteran Damanhur, “sediul” comunităţii damanhuriene. Locuitorii săi susţin că puternica lor bază socială, spirituală şi economică reprezintă un exemplu
“Din forma Senatului au ieşit două declaraţii de avere, una publică şi una confidenţială. Cred că este o birocraţie nenecesară. Nu avem nimic de ascuns, poate chestiunea cu adresa. Tot
Un asteroid de mărimea unui munte ar putea să se ciocnească cu Pământul în viitor, iar NASA vrea să îl viziteze. 1999 RQ36 a ajuns vedetă săptămâna trecută după ce
Potrivit publicaţiei Financial Times, medicii moscoviţi sunt ameninţaţi cu concedierea dacă pun pacienţilor diagnostice în corelaţie cu norul de fum şi cu canicula. Mai grav, cadavrele celor decedaţi în ultimele
Comitetul ONU pentru Eliminarea Discrimării Rasiale discută, astăzi, la Geneva, Raportul de Þară al României privind situaţia minorităţilor. Pe lângă informarea realizată de statul român, la ONU a mai fost
10. Mexicul nu putea lipsi din această listă. Locuitorii zonei preferă să facă sex în loc de siestă, iar o dovadă a acestui fapt e iniţiativa autorităţilor de a da
Astronomii din toată lumea au putut observa explozia de deasupra unei pete solare de dimensiunea Terrei, care a fost asociată de specialişti cu o erupţie şi mai mare care a
Coreea de Nord a mobilizat rachete de tip sol-aer cu rază lungă de acţiune în apropiere de frontiera sud-coreeană, a anunţat miercuri cotidianul Chosun Ilbo, citând o sursă militară de




