Nucleul Pământului este într-un proces simultan de topire şi întărire din cauza circulaţiei căldurii înspre şi dinspre mantaua solidă, potrivit cercetătorilor. Descoperirea ar putea ajuta oamenii de ştiinţă să înţleleagă
Nucleul Pământului este într-un proces simultan de topire şi întărire din cauza circulaţiei căldurii înspre şi dinspre mantaua solidă, potrivit cercetătorilor. Descoperirea ar putea ajuta oamenii de ştiinţă să înţleleagă
Polonia va insista ca România şi Bulgaria să adere la Schengen în 2011, a declarat premierul polonez, Donald Tusk, după întrevederea pe care a avut-o la Varşovia cu şeful Executivului
Românii alocă mai mult de jumătate din cheltuielile lunare pentru alimente, electricitate, facturi la gaz şi alţi combustibili, având, de departe, cea mai mare pondere din UE, potrivit unei analize
Sistemul actual al taxei auto va fi modificat după ce Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJUE) a arătat, într-un punct de vedere exprimat la cererea unei instanţe româneşti, că
Apa de la robinet poate fi de-a dreptul periculoasă pentru sănătate, dacă este consumată timp îndelungat. Cu toate că se folosesc metode de purificare, se pare că acestea pot face
Aproximativ 95%din populaţie doarme în aceeaşi poziţie pe parcursul întregii nopţi, scrie dailymail.co.uk. Experţii au analizat poziţiile de somn şi au dezvăluit avantajele şi dezavantajele fiecăreia. Dormitul pe o parte
Într-un interviu pentru The Guardian, eminentul om de ştiinţă, cunoscut pentru faptul că respinge ferm orice implicaţie a religiei în existenţa Universului, a declarat că nu este nimic dincolo de
Un sondaj realizat de American Heart Association arată că peste 75% dintre persoanele chestionate cred că vinul este bun pentru inimă. Însă ce se întâmplă cu berea, care începe să
Depresia poate fi provocată de acţiunea unei singure gene mutante, conform unui nou studiu realizat de cercetători de la Kings College din Londra, scrie Daily Mail. Cercetătorii britanici susţin că
Eliminarea subvenţiei la energia termică va impune acordarea ajutorului statului doar pentru familiile cu un venit net pe membru de până la 850 lei, în timp ce persoanele cu venituri





