Reprezentanţii unor patronate şi ai unor organizaţii sindicale din metalurgie şi petrochimie, care au protestat săptămâna trecută în faţa sediului Guvernului arătându-şi nemulţumirea faţă de liberalizarea preţului gazelor naturale şi
Reprezentanţii unor patronate şi ai unor organizaţii sindicale din metalurgie şi petrochimie, care au protestat săptămâna trecută în faţa sediului Guvernului arătându-şi nemulţumirea faţă de liberalizarea preţului gazelor naturale şi
Demersurile făcute, mai ales de autorităţile brăilene, pentru înfiinţarea asociaţiei intercomunitare Brăila-Galaţi-Tulcea nu au avut prea mare efect în rândul autorităţilor locale gălăţene, şi aici ne referim atât la unii
O iniţiativă a consilierului local PNL Cristian Dima, care priveşte căruţele care continuă să circule prin oraş, deşi acest lucru este interzis printr-o hotărâre de Consiliu Local, nu prea are
Deputatul PP-DD Eugen Chebac a adresat ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, o întrebare prin care a solicitat o serie de informaţii referitoare la liniile directoare pe baza
Protestul organizat în faţa Guvernului în cursul săptămânii trecute de către sindicalişti din domeniul petrochimiei şi metalurgiei, printre care şi reprezentanţi ai sindicatelor Siderurgistul şi Sindicatul Liber al Siderurgiştilor de
În timp ce amenajarea şi modernizarea Parcului Rizer, unde există şi un loc de joacă, a fost finalizată recent cu ajutorul fondurilor europene, un alt loc de joacă a intrat
Proiectul de hotărâre de Consiliu Local privitor la constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Brăila – Galaţi – Tulcea”, retras de pe ordinea de zi a ultimei şedinţe de Consiliu Local
După ce a demolat cele mai multe dintre chioşcurile situate în parcul din Þiglina 1, care nu aveau autorizaţie sau aveau autorizaţia expirată, Primăria Galaţi continuă acţiunea de demolare a
Gălăţenii vor putea în sfârşit să se scalde în bazinul de înot de la Baia comunală, care s-a aflat în ultimii ani în focul lucrărilor de reabilitare şi modernizare. Cel
Potrivit informaţiilor furnizate de viceprimarul Radu Cosca, Primăria Galaţi are în plan construirea câtorva sute de locuinţe sociale în condiţiile în care numărul cererilor pentru obţinerea unui acoperiş deasupra capului




