Potrivit preşedintelui FSS Metarom, Mircea Scântei, conducerea AVAS nu a aprobat niciun memoradum care să aibă ca ţintă încheierea unui act adiţional la contractul de privatizare al Combinatului. „În cadrul
Potrivit preşedintelui FSS Metarom, Mircea Scântei, conducerea AVAS nu a aprobat niciun memoradum care să aibă ca ţintă încheierea unui act adiţional la contractul de privatizare al Combinatului. „În cadrul
Reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România s-au întâlnit pe data de 19 iulie cu delegaţia FMI, condusă de Thomas Story, subiectul discuţiilor fiind legat de
După ce acum două săptămâni a invitat sindicatele la o întâlnire în cadrul căreia s-a discutat despre situaţia Combinatului, directorul general al Combinatului, Thierry Le Gall, a transmis zilele trecute
În cadrul şedinţei Consiliului Local care a avut loc marţi după-amiază au fost aprobate proiectele de hotărâre privind rectificarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 la o serie
Preşedintele filialei locale a IMM-urilor gălăţene, Marian Filimon, a anunţat în cadrul şedinţei Consiliului Local care a avut loc marţi după-amiază că şi-a dat demisia din funcţia de reprezentant al
Practic, majorarea preţului gigacaloriei, care a făcut obiectul unui proiect de hotărâre a Consiliului Local, a primit marţi după-amiază undă verde din partea celor mai mulţi dintre aleşii locali. Motivaţia
După ce la sfârşitul săptămânii trecute sindicaliştii de la Sindicatul Democratic Metalurgistul au adus două camioane de câte 12 tone cu obiecte de uz casnic, electronice, mobilier şi lenjerie la
Sacii de nisip din digul de apărare amenajat în Valea Oraşului reprezintă o tentaţie pentru unele persoane care au pasiuni „gospodăreşti”. O patrulă de poliţişti comunitari gălăţeni l-a surprins în
Modul în care cei mai mulţi dintre consilierii locali înţeleg să îşi facă treaba pentru care sunt plătiţi din banii gălăţenilor a lăsat ieri de dorit. Ne referim la felul
Sindicaliştii de la Solidaritatea au transmis o adresă către AVAS pentru a solicita informaţii cu privire la încheierea între această instituţie şi ArcelorMittal Galaţi a unui act adiţional la contractul




