Motivul luării măsurii de restricţionare a furnizării apei reci îl reprezintă neachitarea datoriilor acumulate de asociaţiile respective către Apă Canal. Din această cauză conducerea societăţii a decis ca cele 65
Motivul luării măsurii de restricţionare a furnizării apei reci îl reprezintă neachitarea datoriilor acumulate de asociaţiile respective către Apă Canal. Din această cauză conducerea societăţii a decis ca cele 65
Acesta este punctul de vedere al reprezentanţilor conducerii Asociaţiei Judeţene a Pescarilor Sportivi din România, exprimat de preşedintele asociaţiei, Ion Ştefan, în cadrul conferinţei de presă susţinute vineri. Pe lângă
Şefii Asociaţiei Judeţene a Pescarilor Sportivi (AJPS) Galaţi, şi anume preşedintele Ion Ştefan şi directorul executiv Dorin Darabă, au susţinut vineri o conferinţă de presă în care au ţinut atât
Acesta este punctul de vedere al reprezentanţilor conducerii Asociaţiei Judeţene a Pescarilor Sportivi din România, exprimat de preşedintele asociaţiei, Ion Stefan, în cadrul conferinţei de presă susţinute vineri. Pe lângă
Primarul Dumitru Nicolae a declarat în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri că unul din obiectivele sale pe care şi le-a propus să le atingă anul acesta este cel legat
Situaţia existentă în Parcul Industrial unde, potrivit declaraţiei consilierului local PNL Marius Stan, s-au cheltuit 204 miliarde de lei vechi fără să se vadă însă şi rezultate, l-a determinat ieri
Liderii Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor au transmis recent o adresă către conducerea Casei Judeţene de Pensii Galaţi în care au solicitat anumite clarificări referitoare la perioada în care siderurgiştii
Consilierul local PDL Mihai Alin a criticat faptul că pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local a fost trecut un proiect care presupunea o „donaţie” consistentă din partea
Aşa cum prevedea şi proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei şi al cărui conţinut ziarul noştri vi l-a prezentat de acum câteva saptămâni, consilierii locali au aprobat
La aproape 8 ani de la înfiinţarea Parcului industrial, care se întinde pe o suprafaţă de 21,8 hectare şi care ar fi trebuit să fie o pepinieră pentru crearea de





