Viceprimarul social-democrat al Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco, a anunţat în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri că a transmis invitaţii reprezentanţilor autorităţilor publice locale, care sunt al doilea finanţator al echipei
Viceprimarul social-democrat al Galaţiului, Nicuşor Ciumacenco, a anunţat în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri că a transmis invitaţii reprezentanţilor autorităţilor publice locale, care sunt al doilea finanţator al echipei
O treime din angajaţii de la CFR Marfă Galaţi vor primi până pe data de 7 iunie adresa prin care vor fi anunţaţi că îşi vor pierde locul de muncă.
Potrivit directorului filialei locale a ANRSC, Viorel Trif, care este şi consilier local al PDL, controlul făcut recent de ANRSC Bucureşti la societatea Apaterm a venit ca urmare a unor
Şeful Poliţiei Locale Galaţi, Cristi Gâscă, susţine că cei 300 de angajaţi ai instituţiei l-au anunţat că intenţionează să dea în judecată Prefectura Galaţi pentru a obliga astfel validarea hotărârii
După desemnarea, în urmă cu câteva săptămâni, a biroului de conducere al Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor, ceea ce a însemnat practic modificarea statutului şi reducerea de la 20 la
Sindicaliştii de la Sindicatul Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor au transmis o adresă către cele 7 sindicate afiliate la FSS Metarom Galaţi, sindicaliştii de la UTSL şi Forum, prin care au
Producţia de tablă groasă planificată să fie produsă în cursul lunii mai este cea mai mare producţie lunară la acest sortiment înregistrată în ultimii ani, în condiţiile în care media
Galaţiul va găzdui timp de 2 zile, respectiv pe 26 şi 27 mai, Forumul Naţional al IMM-urilor, ocazia cu care va fi marcată şi Ziua întreprinzătorilor din România. Anunţul a
Primăria Galaţi nu mai este în pericol de a returna banii primiţi de la stat şi care trebuia folosiţi pentru înfiinţarea şi amenajarea Parcului Industrial. Acest lucru ni l-a declarat
Circa 100 de ceferişti care lucrează la sucursala gălăţeană a societăţii de electrificare a CFR au întrerupt spontan lucrul, ieri, pentru a doua zi consecutiv. Salariaţii şi-au arătat nemulţumirea faţă





