Forţa de muncă din România este subplătită, iar capitalul este supraplătit, dar dacă vrem să vorbim de salarii trebuie să lovim cu bila noastră alte popice şi anume să rezolvăm
Forţa de muncă din România este subplătită, iar capitalul este supraplătit, dar dacă vrem să vorbim de salarii trebuie să lovim cu bila noastră alte popice şi anume să rezolvăm
Începând cu data de 27 martie, până pe 2 aprilie, vor avea loc mai multe evenimente organizate de Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi în cadrul celei de-a opta ediţii a
Dalmaţianul, câine inteligent, atletic şi plin de energie, este un animal de companie recomandat pentru persoanele active, care au constant nevoie de exerciţiu fizic.Una dintre rasele cele mai cunoscute la
O proteină care provine din veninul unui păianjen ar putea proteja creierul după un accident vascular cerebral, au descoperit cercetătorii australieni, relatează AFP.“Credem că am găsit pentru prima dată un
Extincţia speciilor constituie o problemă actuală cu care ne confruntăm la nivel mondial, iar soluţionarea acesteia depinde în mod direct de activităţile antropice. Ajuns la a IV-a ediţie, concursul national
În această perioadă a anului, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale verifică unităţile comerciale care îşi desfăşoară activitatea în apropierea instituţiilor de învăţământ. În doar două zile oamenii
Forţa de muncă din România a rămas la acelaşi nivel ca în urmă cu 10 ani, spiritul antreprenorial este timorat, iar în industrie s-au pierdut 450.000 de locuri de muncă,
După cum am mai scris, pe 25 martie se sărbătoreşte ”Ora Pământului”, ocazie cu care populaţia este îndemnată să stingă luminile şi să oprească aparatele electrocasnice neesenţiale timp de o
Premierul britanic Theresa May va declanşa pe 29 martie retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană conform articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, iar ieşirea efectivă a ţării din blocul
Micii antreprenori ar putea primi 50.000 de lei, din luna mai, pentru crearea indentităţii vizuale şi a participa la târguri internaţionale, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi




