Cincizeci şi şapte de jurnalişti au fost ucişi în lume în 2016 din cauza profesiei lor, faţă de 67 în 2015, mai ales în ţările aflate în război, potrivit bilanţului
Cincizeci şi şapte de jurnalişti au fost ucişi în lume în 2016 din cauza profesiei lor, faţă de 67 în 2015, mai ales în ţările aflate în război, potrivit bilanţului
Fidel Castro, părintele revoluţiei cubaneze, care a condus cu o mână de fier Cuba şi a sfidat Statele Unite timp de peste o jumătate de secol, a murit la sfârşitul
Cu sprijinul ANOFM Bucureşti şi în parteneriat cu Primăria Târgu Bujor, care a pus la dispoziţie un spaţiu adecvat, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi a reuşit după
Ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a declarat marţi că se va găsi soluţii pentru respectarea proiectului de guvernare „la virgulă”, cu toate eforturile de rigoare. Cât despre „gaura” de 10
Inspectoratul Teritorial de Muncă Galaţi a anunţat că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017, a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 1 din 6
Un studiu realizat recent în Statele Unite atrage atenţia că temperatura în Antarctica a crescut cu circa 11 grade Celsius în urmă cu 20.000 – 10.000 de ani, în timp
Anul 2016 s-a încheiat fără nicio inaugurare de autostradă, deşi a fost anunţată darea în folosinţă a 18 kilometri. Reţeaua de drumuri a României s-a îmbogăţit doar cu câteva variante
Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi a anunţat că la ora 14.00, atunci când ninsoarea s-a oprit, s-au retras utilajele mari care interveneau pe străzile principale şi au rămas
Bunicii care ajută ocazional la creşterea nepoţilor sau care îşi aduc contribuţia în comunitatea din care fac parte pot trăi mai mult în comparaţie cu vârstnicii care nu au grijă
Puţini lideri europeni au sărbătorit rezultatul alegerilor americane de la 8 noiembrie aşa cum a făcut-o premierul ungar Viktor Orban, care îşi declarase deja susţinerea pentru Trump din iulie, în




