Un număr de 10 proiecte de infrastructură începute în perioada 2007 – 2013 vor fi continuate în România, cu o contribuţie din partea Uniunii Europene (UE) de aproximativ 800 de
Un număr de 10 proiecte de infrastructură începute în perioada 2007 – 2013 vor fi continuate în România, cu o contribuţie din partea Uniunii Europene (UE) de aproximativ 800 de
Vânzările de autovehicule noi au înregistrat un salt de 17,8% în 2016, în comparaţie cu anul anterior, însă previziunile pentru 2017 relevă faptul că va avea loc o diminuare a
Oamenii tind să se adreseze tuturor câinilor ca şi cum aceştia ar fi nişte bebeluşi, însă răspunsul lor la modul de vorbire specific – rar şi pe ton înalt –
Legea bugetului de stat pentru 2017 indică o potenţială supraevaluare a veniturilor bugetare, concomitent cu o probabilă subevaluare a cheltuielilor curente, ceea ce este de natură să încline puternic balanţa
Începând cu data de 1 februarie 2017, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor
Reprezentanţii producătorilor şi importatorilor de automobile din România au afirmat, într-o conferinţă de presă, că susţin introducerea unui sistem cumulativ de taxe, ca alternativă la eliminarea Timbrului de mediu, sistem
Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov avertizează, într-un articol de opinie publicat în revista Time, că ameninţarea nucleară pare, din nou, reală şi că lumea arată de parcă s-ar pregăti de
Noul An chinezesc, care a început la 28 ianuarie 2017 şi se încheie la 15 februarie 2018, va sta sub semnul cocoşului de foc, simbol al unui nou început. În
Comisia Europeană (CE) a lansat un proiect de 8 milioane de euro pentru interconectarea administraţiilor publice din 21 de state UE cu privire la transmiterea de către companiile transfrontaliere a
Parlamentul britanic va dezbate la 31 ianuarie şi 1 februarie proiectul de lege care permite guvernului să declanşeze procesul de ieşire din UE prin activarea Articolului 50 din Tratatul de




