Într-una dintre cantinele Fortului Benning din Georgia (sud), tinerii recruţi defilează în ordine în faţa bufetului în care li se expun felurile de mâncare pentru un mic dejun echilibrat. Ca
Într-una dintre cantinele Fortului Benning din Georgia (sud), tinerii recruţi defilează în ordine în faţa bufetului în care li se expun felurile de mâncare pentru un mic dejun echilibrat. Ca
Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev a achiziţionat un iaht de lux în valoare de peste 30 de milioane de euro, dotat cu două jacuzzi, o sală de cinematograf şi suficient spaţiu
Conform procedurilor parlamentare, sesiunea va debuta atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor cu alegerea noilor structuri de conducere – Birourile Permanente, excepţie făcând preşedinţii. Funcţiile din Biroul Permanent
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, luni, că România are bani suficienţi pentru salarii şi pensii, precizând că “în acest an sunt premisele de a ieşi din recesiune” şi că
Grupul de evaluare Schengen al Uniunii Europene a amânat până la 14 februarie adoptarea celor două rapoarte privind pregătirea Bulgariei pentru aderarea la zona de circulaţie fără paşaport, relatează Sofia
„Băieţii de aur” vin la Galaţi Pe 21 februarie 2011, începând cu ora 19.00, sunteţi aşteptaţi la Teatrul Dramatic “Fani Tardini”, la o comedie savuroasă, pe care Dan Condurache o
Cancerul de col uterin este principala cauză de mortalitate prin cancer la tinerele românce cu vârsta între 15 şi 44 de ani, statisticile indicând peste 40.000 de femei cu acest
Din punct de vedere legal, niciunui bărbat din Alexandria, Minnesota, nu îi este permis să facă dragoste cu soţia sa dacă a consumat anterior ceapă, usturoi sau peşte, iar respiraţia
Guvernul Bulgariei intenţionează să construiască 288 kilometri de autostrada în următorii trei ani, până la finalul mandatului său, a declarat ministrul dezvoltării regionale din ţara vecină, Rosen Plevneliev. Potrivit lui
Un meci fără istoric s-a disputat sâmbătă dimineaţă la Sala Siderurgistul. Oţelarele au avut în faţă un adversar modest, care nu a izbutit să adune nici măcar un punct în




