Surse din mediul politic ne-au declarat că începând cu data de 1 februarie Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi va avea o nouă conducere, cele două posturi de
Surse din mediul politic ne-au declarat că începând cu data de 1 februarie Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi va avea o nouă conducere, cele două posturi de
Marian Ursu va fi instalat în următoarea perioadă la şefia Electrica Galaţi, potrivit informaţiilor noastre, acesta fiind susţinut de PSD pentru ocuparea fotoliului de director deţinut în prezent de Cezar
Potrivit informaţiilor furnizate de către preşedintele organizaţiei municipale a PPDD, Picu Apostol Roman, nominalizarea celor doi membri ai partidului care vor fi validaţi drept consilieri locali ai partidului se va
Conducerea Apaterm a continuat şi în primele zile ale acestui an să ia măsuri împotriva asociaţiilor rău platnice, prin sistarea furnizării apei calde. Măsura a început să fie pusă în
18.257 de locuitori ai municipiului Galaţi îşi vor serba ziua numelui luni, 7 ianuarie, când se sărbătoreşte Sfântul Ioan. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de către purtătorul de cuvânt al Primăriei
de lucru în cursul lunii decembrie şi mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, şi aici ne referim la perioada cuprinsă între 25 decembrie şi primele zile ale acestui an.
Gălăţenii care vor să îşi achite factura de energie electrică sau asociaţiile de proprietari care vor să facă plăţi către Apă Canal sau Apaterm o pot face chiar şi în
Este urarea pe care Gheorghe Sora, preşedintele Federaţiei Sindicale Solidaritatea Metal, federaţie la care sunt afiliate două sindicate din Combinat, o face celor 8.000 de angajaţi ai fostului colos siderurgic.
Gălăţenii care doresc să îşi petreacă în mod cel mai plăcut ultimele zile ale acestui an o pot face sâmbătă şi duminică seara, pe platoul din faţa Sălii Sporturilor. Astfel,
Actorul şi regizorul Cristian Gheorghe a fost numit, prin votul aleşilor locali, director interimar al Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, decizia fiind luată în cadrul şedinţei de Consiliu Local desfăşurată joi




