Teatrul nu îşi asumă vreo vină
Conducerea Teatrului Dramatic din Galaţi consideră că nu este răspunzătoare pentru cele întâmplate. „Noi le-am închiriat sala de spectacole şi ei ne-au plătit chiria. Nu ştiam că nu se va mai susţine spectacolul. Este o situaţie regratabilă”, ne-a declarat Mona Sandu, reprezentantul Teatrului Dramatic. Cu toate acestea, nici la intrarea în Teatrul Dramatic şi nici în altă parte din oraş nu s-a postat vreun afiş în care gălăţenii care au cumpărat bilete să fie încunoştiinţaţi că vor asista la cu totul alt spectacol, pentru a putea alege fie să ceară banii înapoi, fie să solicite o reducere corespunzătoare de preţ. Cel care a făcut-o totuşi a fost Florin Piersic, însă pe pagina personală de Facebook, unde scria că „Mâine, 29 mai, ora 19, la Casa Tineretului din Brăila şi miercuri 30 mai, ora 19, la Teatrul Dramatic din Galaţi, puteţi vedea recitalul «Florin Piersic pur şi simplu…!»”.Ca primă reacţie la cele întâmplate, Teatrul Dramatic a luat decizia de a nu mai colabora pe viitor cu impresarii care s-au ocupat de organizarea spectacolului „Străini în noapte” la Galaţi.




