Prostituată cu vechime, prinsă în flagrant pe bancheta din spate a unei maşini

O patrulă a IJJ Galaţi, aflată în misiune de patrulare în Tecuci, a observat pe un drum agricol un autoturism care nu îşi justifica prezenţa în zonă. Apropiindu-se, jandarmii au sesizat faptul că pe bancheta din spatele autoturismului se află două persoane care întreţin raporturi sexuale. „Trecând la legitimarea persoanelor aflate în autoturism, jandarmii gălăţeni au identificat-o pe G.A., de 21 ani, din comuna Barcea, judeţul Galaţi, fără antecedente penale, care a declarat că întreţine frecvent raporturi sexuale cu diferite persoane în schimbul unor sume de bani, deoarece nu are altă sursă de venit. Din verificările efectuate, a rezultat faptul că G.A. a mai fost sancţionată contravenţional în repetate rânduri pentru încălcarea prevederilor legale, cu amenzi în cuantum total de 4.500 lei”, a precizat Cătălin Bădin, de la IJJ Galaţi.
Celei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii unei fapte susceptibile de a fi „prostituţie”, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci pentru continuarea cercetărilor.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...