Volei feminin: Fetele de la CSU Galaţi au obţinut prima victorie

Catalin RĂDULESCUSport1 month ago6 Views

Sala sporturilor Dunărea a găzduit miercuri după prânz partida dintre CSU Galaţi şi CS Muscel ARO Câmpulung, restanţă din cea de-a doua etapă a Diviziei A2 seria Est la volei feminin.
Iniţial confruntarea trebuie să se desfăşoare weekendul trecut, dar muscelencele au solicitat amânare pentru a participa la turneul de junioare Under 17.
Cu orgoliul rănit după înfrângerea oarecum nemeritată din prima etapă cu CSM Târgovişte, gălăţencele pregătite de Ileana Berdilă şi Adriana Dudnic au intrat foarte motivate pe parchet, au rămas concentrate de la început şi până la sfârşit şi au reuşit să obţină o victorie facilă, scor 3-0 (11, 9, 7).
Echipa noastră a folosit formula: Anamaria Berdilă, Lavinia Onaci, Sorina Răileanu, Alexandra Iordache, Gabriela Panait, Andreea Stănescu – Delia Crăciun, libero. Au mai jucat: Maria Neacşu, Crina Arbunea, Ioana Acxinte, Briana Constantin şi Iulia Sbîngu. Din lot au mai făcut parte: Diana Lupescu şi Roberta Răfoi.
CSU Galaţi ocupă locul 3 în clasament cu trei puncte şi va juca în următoarea etapă sâmbătă, 1 noiembrie, în deplasare cu Ştiinţa Bacău.

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...