Rocadă în clasament: Unirea Braniştea, locul 1, Sporting Lieşti, locul 2

Catalin RĂDULESCUSport8 months ago5 Views

Liga a 3-a la fotbal a programat în weekend partidele primei etape din play-off, respectiv play-out. Seria a 2-a continuă să fie dominată de cele două echipe gălăţene.

Sporting Lieşti, liderul la startul etapei, nu a reuşit decât o remiză pe teren propriu cu Aerostar Bacău, scor final 2-2, după un joc nebun, cu două reprize diametral opuse.

Băcăuanii au condus cu 2-0 la pauză, lieştenii au controlat clar ostilităţile în partea a doua, au restabilit egalitatea prin: Costea şi Grigoraş, dar au fost lipsiţi de şansă ca să obţină toate punctele.

Antrenorul Cătălin Savu a folosit 11-le de start: Ciubotariu – Popa, Podaşcă, Munchiu, Năstase – Iacob, Manea, Crihană, Iordache – Stan, Costea. Au mai intrat: A.Brăneţ, Grigoraş, Băluţă, Coman, Dima.

Unirea Braniştea a jucat pe teren propriu cu KSE Tg.Secuiesc. Brăniştenii au intrat foarte motivaţi pe teren şi au tranşat disputa din prima repriză când au marcat prin: V.Munteanu şi Răducan, care a transformat penaltiul scos de Mihai.

Rezultatul final a fost 2-1. Antrenorul Alex Iliciuc a început cu formula: Toader – Mihai, Moroianu, Murgoci, Hilohi – Vasile, D.Cireş, M.Cireş – Fadei, Răducan, V.Munteanu. Au mai fost folosiţi: Bordun, Grădinaru, Coman.

Ca  urmare a acestor rezultate, echipele gălăţene au făcut rocada în fruntea clasamentului: 1. UNIREA BRANIŞTEA, 2. SPORTING LIEŞTI, ambele cu 43 de puncte.

Etapa viitoare, sâmbătă, 29 martie, pe „Lieşti Arena”, de la ora 15.00, este programat derbiul Sporting – Unirea.

Sursa foto Sportul Ilustrat

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...