Tragedie la Cudalbi: Un bebeluș, ce abia împlinise două luni, a murit

Maria ROMANIŢĂȘtirea zilei10 months ago5 Views

Un copilaș din Cudalbi, ce abia împlinise două luni, a murit, iar pe certificatul constatator al decesului, după stopul cardiorespirator, este trecută ca și cauză de deces pneumonia.

Grav este, spun părinții (foto jos ?), că, doar cu două-trei zile înainte de deces, au mers la dispensarul din comună, la medicul de familie, pentru că băiatul trebuia vaccinat, și nu li s-a spus deloc că al lor băiat e grav bolnav.

După consult, doctorița de familie i-a trimis acasă cu un sirop de tuse, tratament pentru colici și vitamine, spunând că băiețelul nu va fi vaccinat acum.

Pe doctoriță, ea e de vină, ea l-a controlat, și ca doctor, și trebuia să își dea seama, dacă nu știa, trebuia să îmi zică, nu știu, nu cunosc, duceți-l la Galați, la alți doctori. Dar ea a zis, e doar o răceală și nimic mai mult, e doar fâsâit pe nas. De fapt, avea pneumonie gravă“, se plânge Corina Sava, mama bebelușului (foto deschidere ?).

Părinții, care azi și-au îngropat copilul, acuză doctorița de malpraxis și au de gând să facă plângeri la Colegiul Medicilor și Direcția de Sănătate Publică. Polițiștii au deschis o anchetă, asupra comiterii faptei de ucidere din culpă.

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...