În weekend au avut loc meciurile ultimelor două zone ale celei de-a 11-a ediţii a Cupei de Iarnă Nicolae Rainea, competiţie de fotbal în sală organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal, preşedinte Liviu Ciubotariu. Terenul propriu a fost un avantaj, ambele echipe gazdă reuşind să câştige.
Zona 3 care s-a desfăşurat sâmbătă la Schela a avut clasamentul final: Locul 1 – ACS Lascăr Schela, după o finală dramatică adjudecată în urma executării penaltiurilor, Locul 2 – ACS Şoimii 2019 Folteşti, Locul 3 – ACS Viitorul Costache Negri, Locul 4 – ACS Luceafărul 2019 Bereşti, Locul 5 – ACS Mălina Smârdan, Locul 6 – FC Victoria Slobozia Conachi. Premii speciale: Golgeter – Adrian Paparuş, Cel mai bun portar – Marian Luca.
Duminică, la Şendreni s-au disputat meciurile din zona 4 în urma cărora s-a stabilit ierarhia: Locul 1 – CSL Foresta Şendreni, Locul 2 – AS Victoria Independenţa, Locul 3 – ACS Vânători Galaţi, Locul 4 – AS Siretul Piscu, Locul 5 – AS Zorile Griviţa, Locul 6 – ACS Viitorul 2019 Frumuşiţa. Golgeterul zonei a fost Ştefan Adamache, iar cel mai bun portar – Dionisie Alex Vlasie.
Final Four-ul ediţiei 2024 se va disputa la sala Siderurgistul şi va alinia la start echipele: Voinţa Cudalbi, Gloria Iveşti, Lascăr Schela şi Foresta Şendreni.






