Galaţi: Amenzi de 16.500 lei, în 24 de ore, pentru încălcarea măsurilor anti-COVID

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi au desfăşurat activităţi de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, pieţe, târguri şi terase, de pe raza judeţului Galaţi, dar şi în mijloacele de transport în comun.
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse, peste 1.190 de persoane şi 113 societăţi comerciale.
Totodată, poliţiştii au controlat 248 de locaţii (domiciliile persoanelor/locaţiile declarate pentru carantină, izolare, restaurante/terase, parcuri/locuri de joacă etc.), precum şi 140 de mijloace de transport persoane.
Au fost aplicate 111 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei cu COVID-19.
Intervenţiile vor continua şi în perioada următoare, principalul obiectiv al acestora reprezentându-l siguranţa cetăţenilor.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...