Primele victorii amicale din 2020 pentru SC Oţelul, Sporting Lieşti şi CSU Dunărea de Jos

Catalin RĂDULESCUSport3 februarie 2020

După perioada necesară de reacomodare la efort, cele trei echipe gălăţene care activează în seria I din Liga a 3-a la fotbal au susţinut primele partide amicale. Semnele sunt bune pentru un retur, toate reuşind să câştige. SC Oţelul s-a deplasat în judeţ la Tuluceşti unde a întâlnit pe Agrostar, echipă din Liga a 4-a. S-au jucat două reprize a 50 de minute, oţelarii s-au impus cu 7-0, marcatori: Matei 2 goluri, A.Munteanu 3 g, Cîrjan 2 g. Antrenorul Alexandru Ciobanu a folosit formule diferite astfel: Ursu – Pop, Puţanu, Ghiocel, Manău – Alecu, Bordieanu, Crihană – Ţicămucă, Matei, Grădinaru (Dima) – repriza 1, respectiv Dinu – Stoian, David, Crihană (Bucevschi), Sevastian – Cireş, Drăgan – Farcaş, Munteanu, Dima – Cîrjan. Roş-alb-albaştrii vor pleca în perioada 7-21 februarie în cantonament la Almeira-Spania unde vor susţine patru amicale cu formaţii din Tercera Division.
Sporting a jucat pe „Lieşti Arena” pe FC Vaslui. Lieştenii au învins la limită, scor final 2-1 după ce Dragoş Voicu a izbutit dubla, unul din golurile fiind marcat din penalti. Antrenorul Ionuţ Niculcea, care s-a reîntors pe banca tehnică a început cu 11-le: Vădeanu – Hodorogea, Gîţă, Voicu, T.Năstase, Iancu, Constantinescu, Lupu, Stan, Mihu, Grigoraş. Au mai intrat: Vicol, Dima, R.Năstase, Panaite, Zărnescu, Nica, Dănăilă. Următorul amical a fost programat pe 8 februarie la Galaţi cu FC Vaslui.
CSU Dunărea a susţinut pe stadionul Portul Roşu prima partidă internaţională de la reînfiinţare cu FC Cahul 2005, echipă din Liga a 2-a din Moldova. Studenţii au învins cu 1-0, marcator Izvoranu în min.75. De menţionat faptul că moldovenii au irosit un penalti în primul mitan. Antrenorul Eugen Baştină a trimis pe teren în prima repriză formula: Olaru – Ivaşcu, Iacob, Manea, Bădilaş, Mohorîţă, Chiriac, Ignat, Blănaru, M.Ion. Pentru repriza a 2-a s-a ales varianta: Enache – Ivaşcu, Morogan, Moise, Hilohi, Izvoranu, Lovin, Palade, R.Popa, Mohorîţă, Vartolomei. Studenţii gălăţeni vor susţine următorul amical pe 8 februarie cu Sportul Chişcani.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...