16 angajaţi, obiect al anchetei interne
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a revenit cu un alt comunicat de presă în care arată că 16 angajaţi (nouă ofiţeri şi şapte agenţi) din cadrul Penitenciarului Galaţi au manifestat neglijenţă şi superficialitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Ba mai mult, cei de la ANP susţin că angajaţii şi-au depăşit atribuţiilor de serviciu şi au manifestat un comportament „necorespunzător faţă de persoana privată de libertate, sau atitudine tolerantă faţă de comiterea unor abateri disciplinarea ale subordonaţilor”. ANP va sesiza Parchetul Curţii de Apel, dată fiind apariţia unor aspecte ce ţin de competenţa acestei unităţi. „Dintre cauzele care au condus la generarea incidentului enumerăm: lipsa de implicare a factorilor de conducere din Penitenciarul Galaţi în ceea ce priveşte instituirea şi menţinerea unui climat de siguranţă a persoanelor private de libertate; modul neprofesionist şi contrar procedurilor legale, de folosire a forţei şi de aplicare a mijloacelor de imobilizare; dezinformarea sau neinformarea factorilor decizionali, precum şi manifestarea unei atitudini pasive a unora dintre angajaţii implicaţi în producerea evenimentului. Faţă de cele constatate, au fost întreprinse demersurile necesare în vederea sesizării Comisiei de disciplină din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în cazul unui număr de 8 ofiţeri cu funcţii de conducere, şi a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Galaţi pentru un ofiţer şi 7 agenţi cu funcţii de execuţie. De asemenea, având în vedere că verificările efectuate au scos în evidenţă şi aspecte de competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Administraţia Naţională a Penitenciarelor urmează să sesizeze această instituţie. Totodată, au fost declanşate procedurile operaţionale de realizare a evaluării psihologice, la sesizare, pentru personalul implicat în incidentul produs în cadrul Penitenciarului Galaţi. Pentru a nu influenţa bunul mers al anchetei, faţă de personalul implicat, a fost luată măsura repartizării de sarcini ce nu implică derularea unor activităţi în contact cu persoanele private de libertate”, se arată în comunicatul celor de la ANP.





