Psihologii Protecţiei Copilului au început evaluarea fetei violate
Fata de 14 ani din localitatea Priponeşti, care a fost violată la Gohor timp de 20 de ore de 9 bărbaţi şi o femeie, este acum monitorizată de psihologii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi. „Un psiholog a fost de faţă şi la audierile de azi de la poliţie. Nu putem fi încă siguri care este starea psihică a copilei, deoarece trebuie acum să luam de la capăt tot ce înseamnă evaluare în acest caz. Adolescenta va fi expertizată de medici şi psihologi până când vom stabili clar starea ei de sănătate fizică şi mintală. În plus, vom face o anchetă socială acasă şi dacă se va stabili că nu este în siguranţă în acel mediu, va fi luată din familie”, a precizat Manon Cristoloveanu, director Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi.
20 de ore de viol şi 10 litri de vin
Cel mai în vârstă membru al grupării, Gheorghe Crânganu, de 51 de ani, a violat-o pe adolescentă de mai multe ori şi şi-a lăsat şi filmată „performanţa”. Violatorii au băut 10 litri de alcool cât s-au distrat cu fata de 14 ani. Chinul acesteia nu s-a oprit aici, deoarece unul dintre violatori, fiul fostului primar din Gohor, a obligat-o să îi mai facă odată sex oral, apoi a scos-o afară, au mai făcut o partidă de sex şi a urinat pe ea. „Tânăra a reuşit să fugă îmbrăcată sumar şi a străbătut 11 km prin zăpadă până la Priponeşti, de la Gohor, unde fusese răpită şi violată. Şi-a anunţat tatăl, care a venit la poliţie. Autorii sunt reţinuţi pe ordonanţă pentru viol, complicitate la viol şi sechestrare de persoană”, a precizat scms. Mircea Rusu, poliţiştul care a instrumentat cazul, şocat de ororile la care a fost supusă adolescenta.
Gheorghe Chiper, tatăl victimei, ar vrea ca autorii să nu mai vadă vreodată lumina soarelui. „I-aş beli pe toţi, să putrezească în puşcărie”, spunea bărbatul. Fata are vânătăi pe tot corpul şi buza umflată şi ruptă. Printre violatori se numără şi fratele mai mare ale Adrianei Zănoagă, Ştefan Zănoagă, care a participat şi el la orgie. Violatorii – Ştefan Zănoagă, Gabriela Adriana Zănoagă, Gheorghe Benedict, Daniel Pengheş, Noni Cristian, Sârghie Alexandru, Gheorghe Crânganu, Lupu Adrian, Ciubotaru Cătălin şi Daniel Crucianu – au între 17 şi 50 de ani. Ultimul dintre ei încă nu a fost audiat de poliţişti, iar Sârghie neagă totul.




