Proceduri mai simple şi siguranţă garantată
Pentru simplificarea şi accelerarea procedurilor, eurodeputaţii susţin introducerea unui card profesional facultativ, care să ateste experienţa academică şi profesională dobândită şi să fie conectat la Sistemul de informare al pieţei interne. Acesta ar facilita schimbul de informaţii între autorităţile competente.
Deputaţii europeni au arătat că există probleme grave provocate de situaţiile în care unii profesionişti continuă să îşi desfăşoare activitatea în UE în ciuda faptului că au fost suspendaţi sau radiaţi în propria ţară. Parlamentul cere crearea un mecanism pro-activ de alertă în cadrul Sistemului de informare al pieţei interne, care să garanteze informarea tuturor statelor membre atunci când se ia o măsură de reglementare cu privire la înregistrarea unui profesionist sau la dreptul său de a presta servicii.
Deputaţii europeni mai consideră că regulile actuale referitoare la cerinţele lingvistice trebuie clarificate şi cere Comisiei Europene şi statelor membre să revizuiască regimul cerinţelor lingvistice pentru cadrele medicale, acordând autorităţilor competente flexibilitatea necesară pentru evaluarea şi, numai dacă este necesar, testarea competenţelor lingvistice ale profesioniştilor în domeniul tehnic şi al comunicării orale de zi cu zi, ca parte a procedurii de recunoaştere. Comunicarea între cadrele medicale şi colegi sau pacienţi este fundamentală pentru a evita situaţiile periculoase sau potenţial fatale, spun eurodeputaţii.
Ameliorarea mobilităţii este o prioritate
Ameliorarea mobilităţii este una din cele 12 priorităţi ale Actului privind piaţa unică – planul de acţiune al Comisiei Europene pentru ameliorarea funcţionării pieţei unice.
Directiva actuală include reguli pentru recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale în statele membre UE pentru 800 de categorii de profesiuni reglementate şi recunoaşterea automată pentru şapte profesii sectoriale: arhitect, dentist, doctor, moaşă, infirmieră, farmacist, chirurg veterinar.




