Combinatul fără Contract Colectiv de Muncă
Deoarece reprezentanţii celor două tabere nu au reuşit să ajungă la un acord pe marginea prevederilor noului CCM, actualul contract expirînd la sfârşitul acestei luni, Combinatul nu va avea un nou Contract Colectiv de Muncă la începutul anului viitor, situaţia care s-a mai întâmplat în decursul ultimilor ani de negociere. ” Nu am ajuns la o înţelegere pe marginea capitolului salarizare, cei de la patronat nu au dorit să vină cu o altă propunere, motivând tot timpul că sunt pierderi şi că situaţia economică este una dificilă. Am cerut să se prezinte Bilanţul de Venituri şi Cheltuieli pe anul viitor precum şi o defalcare a costurilor variabile de producţie, lucru care a fost trecut în procesul verbal unde s-a menţionat şi noua solicitare de creştere salarială de 18% . Termenul legal de desfăşurare a negocierilor este de 19 ianuarie ”, , ne-a declarat Gheorghe Tiber. Reprezentantul Federaţiei Solidaritatea CN Metal, Costică Harnagea, ne-a declarat că începând cu data de 1 ianuarie, în lipsa existenţei unui CCM, angajaţii vor beneficia de drepturile minimale prevăzute de Codul Muncii precum şi de contractele individuale de muncă. ” Reprezentasnţii conducerii ne-au sps că începând de la 1 ianuarie nu se pot aplica prevederile Contractului Colectiv de Muncă pe Metalurgie doarece legislaţia nu mai prevede existenţa ramurilor de actrivitate ci a sectoarelor de activitate ”, ne-a declarat Costică Harnagea. Punctul de vedere invocat de reprezentanţii administraţiei referitor la valabilitatea sau nu a CCM -ului la nivel de ramură ar putea fi pus sub semnul întrebării, atâta timp cât la nivelul ramurii metalurgice există un Contract Colectiv de Muncă valabil până în cursul lunii august. Potrivit declaraţiei liderului Federaţiei Solidaritatatea CN Metal , Gheorghe Sora, una din federaţile sindicale care au semnat Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură metalurgică, punctul de vedere al conducerii legat de valabilitatea CCM-ului la nivel de ramură metalurgică nu ar sta în picioare . ” Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură metalurgică este valabil până în cursul lunii august şi prevederile lui se aplică până atunci în cazul Combinatului . De la 1 ianuarie la Combinat se va aplica Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură”, a declarat Gheorghe Sora.




