Adio Cupă pentru cei de la FC Tecuci!

Sezonul fotbalistic a demarat în forţă. Stadionul Municipal din Tecuci a găzduit miercuri partida FC Tecuci – Conpet Cireşu (Brăila), contând pentru prima fază a Cupei României Timişoreana. În ciuda caniculei, cele două combatante au oferit un joc spectaculos, cu un final dramatic şi puţin a lipsit să fie nevoie de prelungiri pentru stabilirea învingătoarei. Meciul a debutat furtunos şi în minutul 10 gazdele au beneficiat de un penalti, pe care însă, din păcate, Buduga l-a ratat. Scăpaţi cu faţa curată, oaspeţii au pornit pe contraatac şi au deschis scorul. După jumătate de oră, tabela s-a modificat din nou, brăilenii reuşind să-şi dubleze avantajul. Tecucenii nu renunţă la luptă şi reduc din diferenţă prin Buduga (min. 55), care a fructificat centrarea lui Mehdi. Condiţia fizică le trădează pe gazde, iar cireşarii mai înscriu încă un gol. Finalul este dramatic, Cristian Chiriţă înscrie cel de-al doilea gol pentru FC Tecuci, iar la ultima fază a meciului arbitrul închide ochii, neacordând un penalti clar care, dacă era transformat, se ajungea la prelungiri. Rezultat final: FC Tecuci – Conpet Cireşu 2-3 (0-2). Reprezentanta judeţului nostru a avut următoarea formulă de start: Ciolan – Chiriac, Niţă, Buga, Stoian – Chiriţă – Iordache, Dorofte, Gagarin – Mehdi, Buduga. Din faza a II-a a competiţiei, Galaţiul va fi reprezentat de Oţelul II.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...