DONA deschide în Galaţi încă două farmacii

Veronica AFTENEComunitate10 years ago2 Views

Reţeaua DONA a inaugurat, în weekend, la Galaţi două farmacii noi, prima dintre ele având program non-stop. Farmacia cu program non-stop este situată pe strada Traian Vuia numărul 3, bloc N9, scara 2, iar aea de-a doua farmacie este amplasată pe strada Siderurgiştilor numărul  24, bloc SD6C. „Galaţi este unul dintre oraşele mari din România, având totodată un rol foarte important prin amplasarea strategică pe Dunăre şi activitatea economică desfăşurată. Am hotărât să investim în extinderea prezenţei noastre aici pentru a putea răspunde mai bine nevoilor clienţilor în ceea ce priveşte accesul acestora la produse şi sfaturi legate de sănătate. De asemenea, credem că inaugurarea celei de-a doua farmacii DONA cu program non-stop din Galaţi va fi foarte apreciată de locuitori, care vor putea să gestioneze mult mai uşor eventuale probleme de sănătate care necesită medicaţie în regim de urgenţă”, a declarat Valentin Bivolaru, directorul regional DONA.

Cele două farmacii noi sunt incluse în campania naţională “Coplată zero la 1000 de produse”, un program ce facilitează accesul pacienţilor care beneficiază de reţete compensate la tratamentul prescris, oferindu-le o gamă vastă de produse dedicate afecţiunilor cronice, fără ca aceştia să achite vreo diferenţă de plată. 

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...