Forţe proaspete la Jandarmi

Monitorul de GalatiEveniment12 years ago4 Views

Patru absolvenţi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni au fost avansaţi la gradul de sergent major, repartizaţi şi numiţi în prima funcţie la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi. Astfel, cei mai tineri dintre jandarmii gălăţeni au ajuns la momentul mult visat, în care vor purta cu mândrie, cinste şi onoare uniforma militară, ducând mai departe tradiţiile de arme ale Jandarmeriei Române.
„Este momentul în care noii noştri colegi vor avea posibilitatea să pună în practică toate cunoştinţele acumulate şi să-şi demonstreze abilităţile şi calităţile pentru care s-au pregătit. Ca orice proaspăt absolvent, cei patru colegi ai noştri vor urma un program de integrare profesională sub îndrumarea tutorilor profesionali, program ce va cuprinde o prezentare a atribuţiilor prevăzute în fişa postului, a procedurilor specifice, a eticii şi deontologiei profesionale, a regulilor pe linie de informaţii clasificate cât şi alte activităţi necesare integrării mai uşoare în rândurile cadrelor noastre”, se arată în comunicatul emis de IJJ Galaţi.

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...