Galaţiul, ameninţat cu un dezastru economic

Magda CONDOSEveniment15 years ago2 Views

Potrivit viceprimarului Galaţiului, social democratul Nicuşor Ciumacenco, în cazul în care municipul nu va câştiga lupta cu apele Dunării, aproximativ o treime din suprafaţa oraşului va fi afectată şi ar putea apărea probleme şi în alimentarea cu apă rece şi apă caldă. Practic, cei mai ameninţaţi de pericolul unor inundaţii sunt locuitorii din Valea Oraşului, dar şi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în zona respectivă şi care la rândul lor vor înregistra pierderi seminificative.
”Din calculele care au fost făcute a reieşit că, în cazul în care o parte din suprafaţa muncipiului Galaţi va fi inundată, paguba care va fi înregistrată imediat va fi de 110 milioane de euro. În afara pagubei imediate  de 110 milioane de euro, în fiecare zi se va mai adăuga o pagubă în valoare de 45 de milioane de euro”, ne-a declarat viceprimarul Galaţiului, social-democratul Nicuşor Ciumacenco.
Atât viceprimarul Ciumacenco cât şi primarul Dumitru Nicolae şi prefectul Cosmin Păun au propus  premierului Emil Boc în cadrul întâlnirii care a avut loc sâmbătă la Prefectura Galaţi şi la care au participat şi reprezentanţii autorităţilor din judeţele Brăila şi Tulcea, ca digul din localitatea tulceană 23 August să fie spart, soluţie care a stârnit nemulţumirea autorităţilor din judeţul vecin. Autorităţile gălăţene au insistat pe această soluţie, pe care au considerat-o cea mai eficientă în condiţiile în care au apărut probleme legate de preluarea de către Dunăre a apelor Siretului. Celelalte două variante luate în discuţie au fost inundarea controlată a Insulei Mari a Brăilei, precum şi efectuarea unei breşe în zona Călăraşiului, în scopul de a fi preluate o parte din apele Dunării.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...