Fără Borbely şi Buş în Regie
Sorţii au decis ca în runda inaugurală roş-alb-albaştrii să întâlnească, în „Regie”, pe nou promovata Sportul Studenţesc. Meciul trebuie tratat cu maximă seriozitate pentru că studenţii, care nu degeaba au fost denumiţi „Gaşca Nebună”, sunt capabili de surprize. „Avem prilejul vineri (n.r. astăzi) să arătăm că ne-am pregătit foarte bine în această pauză competiţională. Vreau să debutăm cu bine în noua ediţie de campionat, startul este important pentru moralul oricărei echipe. Un rezultat bun ar însemna să aducem cel un puţin un punct din Regie. Prietenia pe care o am cu Tibi Selymes (n.r. antrenorul Sportului Studenţesc) va rămâne deoparte pentru 90 de minute. Glumind, pot spune că plec cu un avantaj faţă de el, jucam amândoi pe banda stângă, dar eu eram mijlocaş şi el fundaş”, a declarat Dorinel Munteanu, care a mai spus că nu consideră un avantaj faptul că joacă în prima etapă cu o echipă nou-promovată. Din lotul formaţiei gălăţene lipsesc: Liviu Antal şi John Ibeh, ambii accidentaţi. Tehnicianul gălăţean a ales cei 18 jucători: Grahovac, Abraham – Râpă, Cojoc, Sârghi, Costin, Perendija, Sălăgeanu, Neagu, Giurgiu, Viglianti, Paraschiv, Iorga, Petean, Ilie, Ochiroşii, Pena şi Elek.
Buget nesigur şi un investitor „de bun simţ”
Directorul general Marius Stan a cam ridicat din umeri când a fost întrebat pe ce buget se va baza echipa în noul sezon. Oficialul gălăţean a aruncat bomba că este foarte posibil ca un investitor, care deocamdată este ţinut secret, să bage banii la Oţelul. „Încă nu ştim în ce ape fiscale ne aflăm. După cum bine ştiţi a apărut Ordonanţa 58, se lucrează la modul de aplicare. Se poate să ne aştepte, nu numai pe noi, tot sportul românesc, închiderea porţilor. Am economosit cam 180.000 de euro, prin reducerea salariilor dar sper ca suma să mai crească prin renunţarea la doi jucători: Matei şi Baotici. Cred că suntem echipa cu cei mai mulţi jucători tineri, 15 proveniţi din pepiniera proprie. Nu vă spun despre cine este vorba, nu ştiu când vom semna actele cu noul investitor, depinde numai de dânsul, şi doar aşa vom putea ieşi din criză. Altfel, ne va fi foarte greu, riscăm chiar să tragem obloanele”, a concluzionat Stan.




