Risc mai mare de incendii
Venirea sezonului secetos, cu temperaturi foarte mari, constituie motiv de îngrijorare din cauza numărului mare de incendii ce pot izbucni în zonele cu vegetaţie forestieră, la locuinţele şi anexele gospodăreşti, în special cele din mediul rural, ale căror elemente de construcţie sunt executate din lemn, la recipientele, rezervoarele şi alte categorii de ambalaje care conţin lichide uşor inflamabile şi gaze lichefiate sub presiune sau la substanţele care se descompun sub acţiunea luminii solare (fosfor alb, fosfor galben, amestecuri de clor şi brom cu unele gaze etc.). Purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, lt. Eugen Chiriţă, precizează câteva dintre sfaturile adresate populaţiei de către specialiştii din Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Primul ar fi identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu în condiţiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi lipsei de precipitaţii. A doua recomandare se referă la interzicerea folosirii focului deschis în zonele afectate de uscăciune avansată. Este bine să se restricţioneze efectuarea, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri. Nu în ultimul rând, trebuie realizată asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră. În pădure sunt interzise accesul autovehiculelor proprietate personală, arderea resturilor vegetale rezultate din curăţarea păşunilor şi a terenurilor agricole limitrofe la o distanţă mai mică de 100 m de liziera pădurii, fumatul şi focul deschis în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a ţigărilor şi chibriturilor aprinse, precum şi instalarea corturilor, a autoturismelor şi a suprafeţelor de picnic.



