La marginea prăpastiei
Mircea Croitoru, preşedintele Sindicatului Producătorilor Agricoli din Judeţul Galaţi, a declarat că agricultorii au ajuns „pe malul prăpastiei” din cauza lipsei de ajutor din partea statului, care nu încurajează comercializarea produselor autohtone. Croitoru a declarat: „Avem foarte multe nemulţumiri. Exact în perioada în care noi ieşim cu produsele noastre autohtone, importurile ne omoară. Datorită evaziunii fiscale noi nu putem să ne dezvoltăm grupuri de producători recunoscute preliminar şi aici e o măsură care trebuie luată. Noi nu putem să ne comparăm cu ceilalţi colegi din Uniunea Europeană care primesc subvenţii pe produs, subvenţii pe ambalaj, subvenţii pe încălzire, pe când noi nu primim nimic, şi în timpul când noi ieşim ne omoară importurile. Dacă aceste importuri s-ar verifica, Garda Financiară să verifice cum ajung aceste produse, o să constataţi că nu o să mai consumaţi acele produse. Ca agricultor în România, la ora actuală mă simt pe malul prăpastiei”. Provenit din bazinul legumicol de la Matca, Croitoru a reclamat absenţa dialogului dintre agricultori şi Ministrul Agriculturii: „Ministrul Agriculturii a spus că noi am refuzat dialogul. Fals, minte. Niciodată nu a fost chemat sectorul legume-fructe la dialog”.
Profesionişti în locul lipitorilor de afişe
Croitoru a bătut obrazul politicienilor, foarte interesaţi de agricultori numai în perioada campaniilor electorale. Croitoru a repus pe tapet promisiunea realizării silozurilor în care agricultorii ar fi trebuit să îşi păstreze recoltele, astfel încât marii producători de alimente şi supermarketurile să se poată aproviziona de la ei. Această promisiune, foarte bine primită de ei în perioada campaniilor, este doar una din multele nematerializate. Croitoru a punctat necesitatea implicării specialiştilor în instituţiile agrare, şi nu a oamenilor de partid lipsiţi de experienţa profesională: „Vrem să fie numiţi în instituţiile agrare oameni de profesie şi nu lipitori de afişe care nu se pricep şi nu înţeleg fenomenul”.
Protestele vor continua
Lista revendicărilor conţine 25 de puncte, fiind prezentată ca un set de Probleme ale sectorului agricol identificate de Comitetul de Criză „Salvaţi Agricultura”. Este susţinută la nivel naţional de către două organizaţii, FNPAR şi Agrostar. Aceste solicitări au fost comunicate Preşedinţiei României, Primului Ministru, preşedinţilor partidelor politice, europarlamentarilor. Agricultorii gălăţeni se vor deplasa pe 9 septembrie în Capitală, unde va avea loc un protest al agricultorilor din întreaga ţară.




