Aproximativ 32%-33% promovabilitate la Bacalaureat 2011 în judeţul Galaţi

Procentul de promovabilitate al examenului de Bacalaureat 2011, înainte de a fi depuse  contestaţiile, este de aproximativ 32%-33% în judeţul Galaţi, a declarat Onuţ Atanasiu, inspector şcolar general adjunct. Mii de note sub 5 – acesta este bilanţul examenului de anul acesta. Este un rezultat provizoriu, dar suficient de slab pentru a-i pune la modul cel mai serios pe gânduri pe toţi cei implicaţi în actul educativ. Încotro educaţia gălăţeană, încotro absolvenţii de liceu? Cam astea sunt marile dileme din momentul de faţă, înainte de a fi depuse contestaţiile.
Pe de altă parte, astăzi, 4 iulie, în intervalul orar 8,00- 12,00, se vor depune contestaţiile de către cei care consideră că au fost nedreptăţiţi la probele scrise ale Bacalaureatului 2011. În intervalul 5-7 iulie vor fi rezolvate contestaţiile şi rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 8 iulie.
18 este cifra totală a elevilor eliminaţi din sălile de examen la Bacalaureat 2011, în judeţul Galaţi. Elevii, deşi au luat la cunoştinţă despre prezenţa camerelor web în sălile de examen, nu au avut nicio reţinere în a se “inspira”. Toţi cei eliminaţi de la Bacalaureat nu vor mai putea susţine examenele decât în toamna anului 2012.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Previous Post

Next Post

Stay Informed With the Latest & Most Important News

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...