Structura geologică, o piedică
Exploatarea gazelor din şisturi bituminoase prin metoda fracturării hidraulice a straturilor presupune injectarea în adâncime a apei sub mare presiune, cu nişte granule şi substanţe chimice speciale. Presiunea apei distruge structura poroasă a şistului, iar granulele nu permit rocilor să se risipească după reducerea presiunii. În consecinţă, gazele naturale, care se află în porii şisturilor, se eliberează şi pot fi pompate la suprafaţă. Dezavantajul tehnologiei de producere a gazelor din şisturi este scăderea rapidă a debitului din puţ şi, de aceea, trebuie forate alte puţuri. Până de curând, exploatarea gazului din şisturi bituminoase era limitată din cauza costurilor ridicate ale forajelor. În ultimii ani, reducerea costurilor de foraj şi noua tehnologie de fracturare hidraulică a stratului au determinat o răspândire largă a exploatării gazelor din şisturi bituminoase în SUA: în 2009, extracţia gazelor din şisturi bituminoase reprezenta acolo 14% din extracţia totală de gaze. În 2010, Statele Unite ale Americii au depăşit Rusia la producţia de gaze.
Specialiştii ruşi de la Institutul pentru problemele petrolului şi gazelor de pe lângă Academia de Ştiinţe din Rusia presupun că structura geologică a Europei Occidentale nu permite ca gazul din şisturi bituminoase să devină un concurent serios pentru livrările din Rusia. Cu toate acestea, unele ţări europene consideră altfel – Polonia, de exemplu, intenţionează să înceapă extracţiile de gaze din şisturi bituminoase în anii 2014-2015, România şi Serbia vor să declanşeze prospecţiunile geologice pentru a căuta asemenea zăcăminte.




